Dental Progress
Sună pentru programare

Cazul clinic 849

2007

4 Implanturi dentare, adiţie de os, tratarea „parodontozei”

Cazul clinic 849
Înainte
7.003
După

Pacientul, în vârstă de 32 de ani, s-a prezentat la clinica noastră atât din motive fizionomice, cât şi funcţionale. Incisivii superiori prezentau mobilitate de gradul 2-3 şi retracţii gingivale pe două treimi din lungimea rădăcinii. Incisivii inferiori prezentau mobilitate de gradul 2 şi retracţie gingivală de 2-3 mm.

De asemenea, pacientul prezenta parodontopatie generalizată, într-un stadiu foarte avansat pentru vârsta respectivă, acuzând sângerări gingivale abundente.

Am hotărât să intervenim chirurgical la nivelul tuturor dinţilor pentru tratamentul “parodontozei” şi să extragem cei patru incisivi superiori, care nu mai puteau fi salvaţi.

Am decis să nu extragem incisivii inferiori, cum hotărâseră medicii din S.U.A. ( pacientul locuind în S.U.A.), ci să facem o regenerare osoasă ghidată.
Operaţiile au fost complexe, întrucât am hotărât să tratăm totul în numai două etape.

Prima operaţie a însemnat extracţia celor 4 incisivi superiori şi inserarea imediată a 4 implanturi dentare şi tot intraoperator, tratarea “parodontozei” tuturor dinţilor superiori, inclusiv adiţie de os unde a fost nevoie.

De asemenea, pe cele 4 implanturi dentare s-a aplicat o lucrare provizorie postoperator, astfel că pacientul a plecat cu zona frontală imediat protezată deşi cazul a fost unul complex. Următoarea şedinţă a constat în tratamentul “parodontozei” tuturor dinţilor arcadei inferioare şi adiţie de os, inclusiv tratament cu Emdogain şi membrane Biogide Perio, salvând atât frontalii pe care colegii din S.U.A. intenţionau să-i extragă, cât şi molarul din partea dreapta care prezenta o pungă parodontală foarte mare, de aproximativ 10 mm.

După două luni şi jumătate, pacientului i s-au aplicat coroanele din zirconiu, rezultatul estetic şi funcţional fiind foarte bun.

Cazul clinic 849

Cazuri
tratate
de noi
Înainte
După
S-au lăsat pe
mâinile noastre Ce spun despre noi