Dental Progress
Sună pentru programare

Cazul clinic 993

2007

operaţie de chirurgie parodontală

Cazul clinic 993
Înainte
8.002
După

Pacientul, în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat la clinica Dental Progress din motive estetice şi funcţionale. Incisivul central stâng prezenta o pungă parodontală foarte mare pe toată lungimea rădăcinii care trena de câţiva ani, pacientul fiind nevoit să preseze zilnic pe zona adiacentă pentru a îndepărta secreţia purulentă acumulată. A fost o provocare să decidem să salvăm un dinte afectat puternic de o infecţie ce trena de mult timp. În primă fază, am făcut o OPERAŢIE DE CHIRURGIE PARODONTALĂ care a constat în îndepărtarea zonei infectate şi adiţie de os pe zona defectului osos. Pentru acoperirea zonei defectului gingival a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală suplimentară de TRANSPLANT GINGIVAL. Practic, s-a recoltat mucoasă palatinală din “cerul gurii” şi s-a transplantat în zona defectului. După trei luni infecţia dispăruse complet, iar gingia arăta mult mai bine; astfel am reuşit să salvăm un dinte pe care alţi colegi l-ar fi extras, pacientul fiind foarte mulţumit.

Cazuri
tratate
de noi
Înainte
După
S-au lăsat pe
mâinile noastre Ce spun despre noi