Examenul radiologic este esențial în vederea stabilirii unui plan de tratament corect!
Radiografiile dentare au fost şi sunt în continuare indispensabile unei examinări stomatologice sigure şi complete. Ceea ce s-a schimbat de-a lungul timpului este aparatura radiologică.
Clinicile moderne au acum aparate cu sisteme speciale, care permit un nivel scăzut de radiaţii, nepericulos pentru pacient. În plus, pacientul este protejat şi cu un şorţ de plumb. Dincolo de faptul că sunt mai sigure, aceste aparate sunt capabile să ofere imagini de o calitate deosebită, care facilitează stabilirea unui diagnostic corect.
Radiologie dentara
Fiecare examen radiologic ar trebui să producă radiografii de o calitate optimă pentru posibilitatea stabilirii unui diagnostic corect, încorporând următoarele funcții:
Radiografiile trebuie să înregistreze zonele complete de interes pe imagine. În cazul radiografiilor intraorale periapicale, trebuie să fie vizibilă întreaga lungime a rădăcinilor, cât și 2 mm din osul periapical. Când există dovezi ale unei condiții patologice, zona întregii leziuni plus osul ce o înconjoară vor fi vizibile pe una din radiografii. Uneori, cu toate acestea, acest lucru este dificil de realizat pe o radiografie periapicală, în acest caz poate fi necesară o proiecție ocluzală, la fel și una extraorală. Examinările bitewing trebuie să prezinte fiecare suprafaţă proximală cel puţin o dată. Radiografiile vor trebui sa aibă pe cât posibil cea mai redusă cantitate de distorsiuni. Cele mai multe distorsiuni sunt cauzate nu de curbura structurilor ce sunt examinate sau de poziționarea inexactă a filmului, ci de angulația greșită a fasciculului de raze X. Radiografiile dentare trebuie să aibă o densitate optimă şi contrast, acestea fiind esenţiale pentru interpretare. Când o radiografie este evaluată și se ia în considerare refacerea ei, medicul trebuie să determine motivul inițial al efectuării radiografiei.
Contribuții ale radiografiilor în evaluarea bolii parodontale
Radiografiile joacă un rol esenţial în evaluarea bolilor parodontale. Acestea furnizează informaţii unice despre starea parodontiului şi o înregistrare permanentă a stării osului pe intreaga perioada de evolutie a bolii. Radiografiile ajuta clinicianul în identificarea gradului de distrugere a osului alveolar si de multe ori sunt valoroase în evaluarea unor puncte specifice. Este important să subliniem faptul că examenele clinice şi radiologice sunt complementare. Examinarea ar trebui să includă un sondaj parodontal, un indice de sângerare, diagrame de mobilitate, precum şi o evaluare a sumei de gingie ataşată. Caracteristicile care nu sunt suficient de evidențiate radiologic, sunt cele mai evidente din punct de vedere clinic, iar cele observate radiologic sunt dificil de identificat şi de evaluat clinic. Deși o radiografie poate demonstra un stadiu avansat al leziunii parodontale, alte modificări importante ale parodontiului pot fi imposibil de văzut radiologic. Prin urmare, un diagnostic complet al bolii parodontale necesită un examen clinic al pacientului combinat cu unul radiologic.
Radiografiile sunt utile mai ales în evaluarea următoarelor aspecte:
- Cantitatea de os prezent
- Starea crestelor alveolare
- Pierderea de masă osoasă în zonele de furcație
- Lăţimea spaţiului periodontal
- Factori locali care determină iniţierea sau intensificarea boli parodontale
- Restaurări incorect adaptate sau supraextinse
- Lungime rădăcinii şi morfologia
- Raport coroană — rădăcină
- Poziţia sinusului maxilar în legătură cu afectarea parodontală
- Carii
- Anodonții
- Dinți supranumerari
- Leziuni periapicale
- Resorbții radiculare
- Tumori
- Chisturi
- Factori locali care determină iniţierea sau intensificarea boli parodontale
Radiografiile pot oferi o prezentare incompletă a stării parodontiului, ele având trei limitări generale:
1. Radiografiile pot oferi o vedere bidimensională a unei situații tri-dimensionale. Deoarece imaginea radiologică nu reuşeşte să dezvăluie structura tri-dimensională, defectele osoase se pot suprapune cu pereții osului superior si pot fi ascunse. De asemenea, din cauza suprapunerii structurii dintelui, numai osul interproximal este văzut în mod clar. Modificările subtile ale imaginii rădăcinii pot indica pierderea osoasă vestibulară și orală. În plus, utilizarea de mai multe imagini realizate la angulații diferite, ca într-un set complet al gurii, permite utilizatorului să utilizeze obiectul bucal în vederea obținerii informațiilor tri-dimensionale.
2. Radiografiile arată, de obicei, distrugerea osoasă mai puţin severă decât situația prezentă clinic. Cele mai timpurii leziuni uşoare și distructive la nivel osos nu produc un număr suficient de schimbări radiologice pentru a putea fi detectate.
3. Radiografiile nu demonstrează relațiile dintre zonele de țesut dur cu cele de țesut moale şi astfel nu pot furniza nici o informaţie cu privire la adâncimea ţesuturilor moi.