Suntem diferiți!
Ar fi simplu să ne lăudăm cu cea mai bună echipă, cea mai bună clinică, cum fac alții, dar preferăm să lăsăm faptele să vorbească pentru că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte. (vezi cazuri clinice)
De ce noi?
- Facem tot posibilul ca, oricât de complex este tratamentul, să nu doară absolut deloc.
- Avem peste 7.000 de pacienți mulțumiți; ne dorim să fim cei mai buni și facem totul în sensul acesta prin atenția la detalii și școlarizarea permanentă.
- Cu siguranță nu avem cele mai mici prețuri, dar nici cele mai mari, deoarece ne dorim să vă tratăm la prețul corect pentru ceea ce oferim.
- Suntem certificați internațional ISO.
- Avem marele avantaj că putem apela și la specialiști de marcă atât din țară, cât și din străinătate, cu care avem relații apropiate și ne vin în ajutor ori de câte ori este nevoie.
- Nu suntem perfecți și recunoaștem acest lucru, iar dacă un caz anume ne depășește și poate fi tratat mai bine de alt specialist, avem puterea să îndrumăm pacientul pe drumul care-i este cel mai favorabil.
- Facem operații numai dimineața, atunci când concentrarea medicului este maximă, iar organismul pacientului reacționează cel mai bine.
- Oferim cea mai extinsă garanție în domeniu. (vezi certificat de garanție)
- Și… poate ceea ce ne diferențiază de majoritatea celorlalți, facem tot posibilul să salvăm fiecare dinte, oricât de afectat ar fi, ca și cum ar fi al nostru, pentru că punem medicina pe primul loc și nu busines-ul.
De ce mai scump decât în alte clinici?
- Pentru că, de multe ori, mai scump la început înseamnă mai ieftin pe termen lung, mai ales când este vorba de sănătate.
- Pentru că investim permanent pentru modernizarea clinicii.
- Pentru că avem norme de igienă și aparatură performantă care fac imposibilă contaminarea cu microbi a pacienților.
- Pentru că avem în permanență pe stoc cel puțin 50 de implanturi dentare, ceea ce ne permite să putem insera implantul cel mai potrivit, indiferent de caz, nu implantul pe care îl avem în sertar, cum, din păcate, se întâmplă la multe clinici care promovează oferte imposibil de susținut cu produse de calitate.
- Pentru că avem personal înalt calificat, pregătit permanent la cele mai înalte standarde și, astfel, putem oferi soluții de tratament de ultimă oră la nivel mondial.
De ce mai ieftin decât în alte clinici?
- Pentru că vrem să avem pacienți mulțumiți, cărora să le oferim prețul corect, și nu avem costuri ascunse.
De ce facem toate acestea?
- Pentru că vom fi aici și peste 10 ani și peste 20 de ani și vrem ca atunci să putem fi mândri de tratamentele efectuate acum, iar Dumneavoastră mulțumiți că ne-ați ales pe noi.
Certificare ISO 9001
Serviciile medicale oferite pacienţilor clinicii stomatologice Dental Progress sunt la cel mai înalt nivel atât pe plan național, cât şi pe plan internaţional.
Clinica stomatologică Dental Progress a obţinut certificatul „Quality Management System” ce corespunde standardelor SR EN ISO 9001:2008/ ISO 9001:2008 în domeniul activităţilor dentare; acest certificat vine să întărească ideea că serviciile medicale oferite pacienţilor clinicii stomatologice Dental Progress sunt la cel mai înalt nivel atât pe plan național, cât şi pe plan internaţional.