Dental Progress
Contact us

Clinical case 4130

Implant dentar, Regenerare osoasă ghidată, Grefă Conjunctivă, Coroană dentară zirconiu pe dinte, Coroană dentară zirconiu pe implant

Clinical case 4130
Before
Clinical case 4130
After

Pacienta, în vârstă de numai 18 ani, s-a prezentat la Clinica Stomatologică Dental Progress în urmă cu doi ani, afectată fiind de pierderea unui incisiv central în urma unui accident cu bicicleta. Dintele a fost avulsionat iar procesul alveolar distrus în urma accidentului, ceea ce a dus la o pierdere osoasă semnificativă. Am decis efectuarea tratamentului după vârsta de 18 ani, tratament care a constat în regenerare osoasă ghidată, urmată de inserarea unui implant şi grefă conjunctivă.

Folosirea grefei conjunctive în situaţia dată era imperios necesară atât pentru rezultatul estetic de moment, cât şi pentru stabilitatea pe termen lung a rezultatului obţinut în urma tratamentului.

După mai bine de jumătate de an, pacienta a beneficiat de rezultatul cu adevărat spectaculos, aceasta mărturisindu-ne că i-am readus pe buze zâmbetul la care a visat atât, ba chiar mai mult, întrucât a fost îmbrăcat şi incisivul central stâng care prezenta o malpoziţie datorită disto-rotaţiei.

Cele două coroane dentare din zirconiu ( una pe implant şi cealaltă pe incisivul central stâng) i-au redat pacientei zâmbetul mult dorit.

Clinical case 4130

Clinical case 4130

Clinical case 4130

Clinical
cases
Before
After
Our patients with Hollywood smile What they say about us